Cronici

30 mai 2009

Gongul final

A sosit şi ultima zi a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara. O zi în care am avut parte de un singur spectacol, care, aşa cum am spus ieri, a atras atenţia publicului nu prin notorietate, ci prin inedit. Teatrul „Jászai Mari” din Tatabánya a prezentat spectacolul Ungurul pe Lună – pe de o parte, o analiză a complexelor naţiunilor mici, în cazul nostru ungurii, care… s-au înscris în cursa colonizării Lunii, iar, pe de altă parte, o dezvăluire a fragilităţii destinului uman prins sub vremi. La începutul reprezentaţiei am avut senzaţia că asist la un show de stand-up comedy, sau la un concurs televizat de cultură generală. Se stabilise din capul locului o relaţie aproape intimă cu sala, datorită luminilor şi a atitudinii personajului al cărui rol era cel de moderator al unui concurs în care urmau să participe două cupluri trecute de prima tinereţe. Unul dintre aceste două cupluri şi-a făcut apariţia pe scenă chiar din partea de unde intră de obicei publicul, având întipărită pe chipuri expresia nedumeririi şi a sfioşeniei proprie oamenilor comuni ce s-au trezit pe neaşteptate în lumina reflectoarelor unei săli de spectacole. Celălalt cuplu a fost „cules” chiar din rândul spectatorilor, moment care a coincis cu pătrunderea absolut inopinată în sală a unor spectatori întârziaţi, ajungându-se astfel la culmile improvizaţiei hilare. În urma câtorva probe „iniţiatice”, ce simulau (într-o manieră comică) unele dintre condiţiile selenare, cuplul câştigător urma să se mute cu traiul pe Lună pentru a crea acolo atmosfera necesară menţinerii vieţii, având unica obligaţie de a cultiva plante. Odată ajunşi acolo, spaţiul selenar capătă însuşirile unei grădini a Edenului: poate din cauza imponderabilităţii, sentimentele de iubire pe care le nutreau soţii unul pentru celălalt au început să plutească în aer, căpătând consistenţa unei materii ce se revărsa şi asupra publicului. Intimitatea şi armonia cuplului nu era perturbată decât de intervenţiile poznaşe ale robotului umanoid, a cărui menire era să le înlesnească aclimatizarea pe Lună. În cele din urmă, aflăm cu stupoare că tot acest scenariu al plecării ungurilor pe Lună nu fusese decât o farsă, fiind vorba de fapt de un experiment iniţiat de un student la antropologie pentru a observa comportamentul uman în situaţii mai puţin obişnuite. Pentru cuplul decepţionat, nu a rămas decât consolarea că au retrăit clipele primei tinereţi, s-au regăsit unul pe celălalt, şi-au luat în serios rolul de unice fiinţe umane trăitoare pe Lună, iar acest lucru n-a făcut decât să-i apropie, să se redescopere şi să se alienze; aşa cum se întâmplă şi în realitate, când anumite experienţe de viaţă schimbă raporturile dintre oameni oferindu-le un nou impuls pentru continuitate sau, în cazuri mai puţin fericite, dezbinare.

Peste cea de-a treia ediţie a Festivalului Euroregional de Teatru a căzut cortina, pe care urmează s-o ridicăm abia la anul. Pentru toată lumea, TESZT-ul a luat sfârşit. Încet-încet, în suflet ni se cuibăresc amintirile, şi nu rămâne decât parfumul acestui sfârşit de primăvară teatrală timişoreană.

Ciprian Cozaru

29 mai 2009

Cortina stă să cadă

Zilele de maximă intensitatea ale Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara au rămas în urma noastră; dacă mai ieri trei spectacole şi o prezentare de modă umpleau programul Teatrului Maghiar, joi 28 mai am avut parte de un singur spectacol. Dar putem spune că a fost vorba de unul şi bun! Într-adevăr, Mizantropul, lui Molière, oferă garanţia unei seri de calitate. De asemenea, Teatrul Maghiar din Novi Sad s-a ridicat la înălţimea provocării, oferind o interpretare reuşită a renumitei comedii, fapt confirmat de publicul care a gustat reprezentaţia, un public din nou foarte numeros şi cald; ca şi pe întreaga durată a festivalului; sala de spectacol a fost ticsită de oameni, cu atât mai lăudabil cu cât s-a jucat în Sala Mare a Teatrului.

Nu mă voi feri să afirm că Molière, este mereu actual prin mesajul transmis; încercând să pun cap la cap traducerea primite prin cască, am căzut, vrând-nevrând într-o analiză a societăţii, dar şi a propriului caracter. Pe scenă, trăsăturile urâte, sufletul putred al societăţii a fost scos în evidenţă prin apariţiile groteşti, prin costumele ridicule, chiar şi pentru epoca pe care o sugerau, printr-o interpretare stridentă, emfatică.

Seara a continuat, devenind noapte, la un pahar şi o gustare, atmosfera  fiind întreţinută  de o trupă muzicală formată din membri ai teatrului; repertoriul a fost format din piese prezente pe coloana sonoră a spectacolelor jucate în actuala stagiune la Teatrul Maghiar, dar nu numai – toate purtând semnătura lui Cári Tibor.

Acestea fiind spuse, doar frumoasa zi de 29 mai ne desparte de momentul în care cortina va cădea pentru an peste TESZT, Festivalul Euroregiunii noastre; din nou un singur spectacol ne aşteaptă, de la ora 19, şi de această dată titlul stârnind atenţia, însă nu prin notorietate, ci prin inedit: Teatrul „Jászai Mari” din Tatabánya prezintă spectacolul Ungurul pe Lună. Să o vedem şi pe asta…

Paul Gruia

28 mai 2009

AMOR OMNIA VINCIT

Cu multe ovaţii şi flori s-a scurs şi cea de-a şasea zi a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara. Evenimentele teatrale ale zilei au debutat cu spectacolul Teatrului Maghiar din Timişoara, „Hänsel şi Gretel”, după fraţii Grimm, în regia lui Carmen Mărginean. Este vorba de clasica poveste a celor doi copii care se rătăcesc prin pădure şi sunt ademeniţi în casa de turtă dulce a Cotoroanţei, dar care până la urmă, datorită isteţimii şi curajului fetiţei, reuşesc să scape şi să trăiască fericiţi alături de părinţii lor. Mânuite de actori, marionetele au fost cele ce au dat viaţă personajelor care apar în poveste. Măiestria artistică a actorilor, parada de lumini şi culori, dar şi subiectul captivant alcătuiesc reţeta unui spectacol la care şi adulţii care mai păstrează vii amintirile copilăriei au rămas fascinaţi.

Următorul spectacol în program a fost deja celebra montare a cuplului regizoral din Bulgaria, Peter Pashov şi Zheni Pashova – „Amor omnia”, producţie aparţinând, de asemenea, teatrului gazdă. De la premieră, popularitatea spectacolului nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, se menţine la cote maxime. Acest fapt se datorează în principal abundenţei de efecte vizuale şi acustice care alcătuiesc scheletul susţinător al întregului spectacol. Unsprezece scene, unsprezece situaţii de viaţă diferite, aspecte ale relaţiei dintre bărbat şi femeie, tot atâtea paradoxuri ale celor doi poli diametral opuşi, dar care din timpuri imemoriale privesc, totuşi neîncetat unul către celălalt.

Replicile lipsesc cu desăvârşire, dar expresivitatea limbajului corporal oferă pârghiile necesare înţelegerii mesajului, în fond simplu. Se parcurg, nu neapărat în această ordine, ipostazele vieţii de cuplu: prima întâlnire, cunoaşterea reciprocă, pasiunea mistuitoare, căsătoria, naşterea copiilor, certurile, adulterul, trecându-se apoi la concepte universale, precum iluzia iubirii, cunoaşterea şi, nu în ultimul rând, visul. Fondul acustic – asigurat de instrumentele neconvenţionale şi de vocile actorilor – aminteşte, pe alocuri de incantaţiile ritualice, bisericeşti sau şamanice. De asemenea, se folosesc efecte sonore, care vin în completarea acţiunii protagoniştilor fiecărei scene: zgomotul sticlei sparte, clinchetul clopoţeilor sau pocnitul  lemnelor sunt doar câteva dintre ele.

Partea cea mai surprinzătoare prin acurateţea şi dificultatea execuţiei este lumina împreună cu mobilitatea decorului. Mişcările actorilor, jocul fasciculelor luminoase proiectează pe paravanele de pânză imagini dintre cele mai fantasmagorice şi neverosimile. În susţinerea lor vin şi video-urile care creează senzaţia de spaţialitate, de plutire prin imensitatea cosmică.

Lucrul în echipă al actorilor a fost un element indispensabil, fiecare actor trece prin toate ipostazele: să lucreze cu decorul, să participe la crearea muzicii, să lucreze cu luminile şi să joace efectiv. Amor omnia vincit (dragostea învinge totul), sau dragostea e totul, esenţa tuturor lucrurilor – tema acestui experiment teatral cu adevărat inedit.

Revenim la marionete, şi anume la Bătrân (The Old Man) – protagonistul spectacolului „Sfârşit de noiembrie”, al teatrului „Atelie 313” din Sofia. Actorul din spatele creaturii umanoide din lemn şi fibre textile, recurge la grotesc şi reuşeşte să redea dimensiunea caricaturală a unui om bătrân atins de senilitatea care îl aruncă necruţător în degradare şi solitudine. Din fericire, umorul ce se degajă din primele clipe ale spectacolului amână sentimentul de tristeţe ce ar risca să ne macine dacă am percepe destinul tragic al Omului Bătrân. Este povestea unui om împăcat cu sine însuşi, un om a cărui fericire constă în lucruri inimaginabil de simple, cum ar fi: castraveţii muraţi preferaţi şi conversaţiile cu obiectele neînsufleţite. Dar tocmai în astfel de acţiuni de un absurd colosal se dezvăluie latura iraţională, pur sufletească a acestei fiinţe umane – faptul că reflexele afective nu au avut de suferit, ci dimpotrivă. Personajul poate fi metafora omului liber, neîncorsetat de rigorile sufocante ale corporalităţii.

Ciprian Cozaru

27 mai 2009

PRIMĂVARĂ TEATRALĂ ÎN TOI LA TIMIŞOARA

Cei care au trecut ieri pe la Teatrul Maghiar din Timişoara pentru a vedea ce se mai joacă în cadrul TESZT-ului, au avut surpriza să constate că Sala Studio era ticsită la spectacolul „Primăvară” a Trupei maghiare a Teatrului din Novi Sad, Serbia. Acest lucru nu face decât să confirme că teatrul gazdă şi-a câştigat deja devotamentul publicului. Al doilea spectacol care s-a jucat ieri a fost „Prometeu”, spectacol care a avut premiera în prima zi de TESZT.

Se pare că tema zilei de ieri a fost învierea, regenerarea, renaşterea, revenirea la viaţă. „Primăvară” în regia lui Táborosi Margaréta este un spectacol care îţi oferă un crâmpei despre Voivodina, dar care este general valabil. Este povestea unei comunităţi rurale de început de mileniu, care nu este ocolită de varii probleme existenţiale: blazarea din cauza muncii monotone, lipsa ideilor şi a inspiraţiei, pierderea credinţei în Dumnezeu, teama de singurătate, angoasa, necunoaşterea adevărului, care uneori e revoltător de evident, frustrarea că vorbele sunt de prea multe ori insuficiente pentru a putea spune ceea ce vrei şi, la urma urmei, dorinţa nestăvilită de a fugi pur şi simplu unde vezi cu ochii, de a evada din cotidian. Constaţi însă, cu amărăciune că nu ai cum să te eschivezi faţă de propria persoană şi nu poţi să îţi scoţi la mezat propria conştiinţă – te va urmări pretutindeni şi mereu ca o umbră. Singura salvare e încrederea, speranţa unei primăveri de proporţii cosmice, ce va restabili armonia în suflet.

Ciprian Cozaru

26 mai 2009

DE ZECE ORI IUBIRE

Am trecut cu bine şi cu multe impresii şi de cea de-a patra zi a TESZT-ului cu care începem să obişnuim publicul, înlesnindu-i drumul spre Teatrul Maghiar din Timişoara. Este un teszt pentru ţările, oraşele şi teatrele care şi-au trimis mesagerii artistici pentru a-i reprezenta cât mai onorabil, un teszt pentru gazde, dar şi un TESZT pentru publicul căruia i se măsoară fidelitatea şi nivelul de percepţie al artei teatrale. În zilele precedente am asistat la abordarea unor teme cât se poate de diferite prin prezentarea unor situaţii existenţiale concrete, cu reliefarea detaliilor senzaţionale, recurgând la grotesc sau la tragic.

Ieri, datorită spectacolului „Decalog” al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, am asistat la sintetizarea tarelor umane şi la evocarea cât se poate de explicită a Decalogului, menit să confere armonie vieţii noastre pământeşti. Spectacolul este clădit pe tema relaţiilor omului cu părinţii, cu semenii în general, dar şi cu divinitatea. S-a pornit de la o esenţă pe cât de simplă ca şi concept, pe atât de complexă în ceea ce priveşte posibilitatea unei viziuni artistice originale, având în vedere multitudinea de creaţii care s-au dedicat acestei teme. Sub îndrumarea regizorului Laurian Oniga, trupa arădeană s-a folosit de pantomimă şi de impactul vizual (susţinut şi de proiecţiile video), de numărul relativ mare al actorilor implicaţi, de efectele fumului de pe scenă. Pe lângă acestea, sunetele – acute, grave, uneori prelungite pe durata câtorva minute bune au reuşit, cu siguranţă, să pună la grea încercare sensibilitatea auditivă a spectatorilor, atrăgând atenţia asupra bruiajului la care ne supunem zi de zi. Din când în când, ca un laitmotiv al spectacolului, se făceau auzite ritmurile de step colectiv care făceau trimitere la existenţa galopantă a omului, al cărei iureş îl sustrage de multe ori de la respectarea unor principii primordiale: să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti aproapele.

Rămânem tot la iubire, care este mesajul principal al spectacolului „Cotton Wool” al teatrului gazdă. Primul lucru care îţi sare în ochi este decorul alcătuit din trei pereţi ai unei încăperi; podeaua reprezintă totodată plaja unui litoral, dinspre care privesc spectatorii. Astfel, în armonie cu dimensiunile reduse ale sălii studio, publicul îi ţine pe actori captivi ca într-o cutiuţă în care aceştia sunt nevoiţi să se desfăşoare, iar unicul refugiu este semi-întunericul din afara luminii reflectoarelor. Aşa stând lucrurile, actorii nu au altă soluţie decât să ne ofere un joc precis şi convingător, lucru pe care îl fac cu prisosinţă, rolurile fiind croite parcă special pentru ei. Mişcându-se fluid şi uşor, actorii se contopesc practic cu nisipul aşternut pe jos şi cu valurile mării pe care nu le vedem, dar pe care le simţim aproape organic. Dincolo de acest lucru, acţiunea evoluează de la tragedie la iubire, speranţă şi optimism, trecând prin momente, fie hilare, fie tandre, fie de zbucium sufletesc. Este un spectacol despre suflete adolescentine puse în situaţii critice, care văd în forţa dragostei colacul de salvare şi speranţa într-o lume mai bună.

Ciprian Cozaru

25 mai 2009

PARTITURI SPORTIVE ŞI MUZICALE

A venit vremea să vorbim despre teatru prin prisma sportului şi a muzicii. Oricât ar părea de straniu acest demers, cele două piese care s-au jucat ieri, 25 mai, au oferit un exemplu în acest sens.

Prima reprezentaţie din cea de-a treia zi de TESZT – „Măcriş, cartofi prăjiţi”, a Teatrului „Jókai” din judeţul Békés, Ungaria, ne-a demonstrat că în spatele oricărui show fotbalistic, care surprinde prin grandoare, fast şi dinamism, se ascunde spectacolul destinelor unor oameni, de multe ori trecuţi cu vederea chiar de către iubitorii de fotbal. Este vorba de micile drame existenţiale ale celor trei cavaleri ai fluierului, centralul şi cei doi tuşieri, povestite pe durata unui… meci de teatru sau, dacă vreţi, a unui spectacol de fotbal. În vestiar, se ţin lanţ „partidele” verbale dintre cei trei arbitri, la baza cărora stau frustrările, aspiraţiile şi fricile ce îi macină. Găsim toate acestea în doze diferite în funcţie de fiecare personaj, care se conturează rapid încă din primele momente ale spectacolului. Este o poveste despre oameni pe care îi uneşte aceeaşi pasiune, fotbalul, dar pe care îi separă modul de a percepe lumea din jur. Trăiesc fiecare într-o lume în care fluierul, cartonaşul sau fanionul din dotare capătă importanţa unor sceptre sau baghete fermecate. Îmbătaţi de autoritatea cu care au fost investiţi, judecata limpede a fiecăruia este pusă serios la încercare. Comicul de personaj şi cel de situaţie sunt două trăsături ale spectacolului care se îmbină armonios şi care îi servesc privitorului o serie de momente hilare demne de a fi savurate din plin.

În continuare, muzica a fost la ea acasă, sau mai bine spus, s-a simţit ca acasă în cadrul unei producţii teatrale complexe. Cei prezenţi în sală şi-au mai amintit de parfumul spectacolelor de odinioară în care costumele, decorul şi atitudinea erau specifice epocii în care se desfăşura acţiunea din piesă. Aş putea spune că o astfel de viziune reprezintă un factor de risc în hăţişul experimentelor teatrale din prezent, risc, înlăturat, însă datorită calităţii şi valorii artistice. Spectacolul „Gloomy Sunday” a  trupei maghiare a Teatrului Popular din Subotica, Serbia recurge la expresivitatea partiturilor muzicale şi la complexitatea coregrafiei în care se remarcă pe alocuri accentele acrobatice. Producţia teatrală, eminamente biografică, se înscrie cu succes în categoria musical, ce are în alcătuirea sa atât elemente comice, cât şi dramatice.

Rămânem tot la registrul muzical, căci seara s-a încheiat cu prestaţia ireproşabilă a trupei „Antovszki Band” din Békéscsaba, Ungaria. Au răsunat şlagăre din repertoriul internaţional şi cel maghiar, în care reprezentanţii acestei naţiuni din România, Ungaria şi Serbia s-au bucurat laolalaltă alături de români de ritmurile energice ale pieselor muzicale. Exuberanţa şi inspiraţia actorilor se pot observa şi atunci când aceştia evoluează pe ringul de dans.

Ciprian Cozaru

24 mai 2009

Tratament multicultural – dramaturgie consacrată

Se pare că focul pe care l-a adus Prometeu în prima zi de TESZT a fost suficient de puternic ca să menţină vie atmosfera din jurul reprezentaţiilor artistice. A doua zi de tratament multicultural pe care ni l-a pregătit Teatrul Maghiar a presupus dramaturgie consacrată. Nici nu se putea altfel, având în vedere că în „meniu” erau trecute nume ca Ionesco, Brecht, Shakespeare, în abordări care mai de care mai inovatoare.

Încălzirea a fost făcută de Teatrul German de Stat Timişoara, colegii de sală ai Teatrului Maghiar, care au evoluat pe teren propriu, în calitate de invitaţi. Un paradox care nu a deranjat pe nimeni, dimpotrivă – a dat curaj şi elan celor trei evenimente care au urmat, purtând marca oraşului Subotica. Trupele au fost cât se poate de diferite, atât ca limbă, cât şi ca gândire artistică, dar erau unite de aceeaşi prezenţă de spirit şi dezinvoltură, ingrediente indispensabile unor spectacole în urma cărora publicul a avut la ce să mediteze.

Şi asta pentru că nu puteai să nu rămâi impresionat după ce ai urmărit jocurile de lumini şi repeziciunea cu care se perindau ipostazele cele mai lugubre şi mai degradante ale fiinţei umane în societăţile totalitariste, evocate în spectacolul Brecht – The Hardcore Machine al Teatrului „Kosztolányi Dezső”, compania Urbán András. La un moment dat, îţi părea chiar că asişti, fie la un experiment teatral, fie la o producţie cinematografică, în care cadrele scurte şi intense îţi interziceau relaxarea şi te puneau mereu în faţa unui cifru, la care trebuia să găseşti combinaţia secretă pentru a putea înţelege întregul.

În spectacolul Trupei sârbeşti a teatrului din Subotica, bariera dintre actor şi spectator a fost complet anulată, astfel încât, la un moment dat, rolurile au fost inversate. Cei care priveau au avut ocazia să joace preţ de câteva minute bune, cot la cot cu actorii, ce s-au pus în postura de spectatori ai propriei reprezentaţii.

Însă microbul libertăţii şi al spiritului de comunitate şi-a făcut cel mai bine simţită prezenţa în timpul recitalului muzical care a încununat cu succes cea de-a doua zi a festivalului. Vorbesc de comunitate pentru că oricine s-a simţit membru al unui grup ce împărtăşea lucruri comune: de la cetăţenie, etnie, limbă, la trăiri sufleteşti şi sensibilitate artistică. Iar cel mai fascinant era să vezi cum grupuri de acest gen se amestecau şi chiar se contopeau la un moment dat în spiritul creaţiei şi al improvizaţiei. Era impresionant să-i vezi pe actorii-menestreli ai Trupei maghiare a Teatrului Popular din Subotica interpretând piese comtemporane în engleză, maghiară sau chiar cântece din folclorul sârbesc acompaniaţi de publicul multilingv. Concertul a fost întâi de toate un act de simbioză culturală, iar apoi, fără îndoială, o paradă de virtuozitate vocal-instrumentală.

Ciprian Cozaru

23 mai 2009

TESZTAŢI, TESZTAŢI, TESZTAŢI

Timişoara îşi administrează încă o porţie zdravănă de… aţi ghicit, multiculturalitate. Acesta se pare a fi cuvântul de ordine atunci când vine vorba de evenimentele culturale care se desfăşoară în acest oraş. Vrei diversitate, vrei culoare, vrei să compari ce se întâmplă la noi şi ce se întâmplă dincolo de graniţele ţării? Eşti curios să vezi ce se montează în, să zicem, oraşele de provincie ale Ungariei, sau poate vrei să guşti puţin din aluatul teatral ce se plămădeşte în Voivodina? Poate te interesează cam ce se mai joacă pe scenele din Sofia ori te simţi mai atras de producţiile autohtone? Sau poate câte puţin din fiecare? Ei, bine, eşti omul potrivit la locul potrivit. Timişoara e un astfel de loc. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”a hotărât să fie gazda unui eveniment teatral ajuns deja la a treia ediţie. Este vorba de Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara, TESZT, nume cu care a fost botezat anul acesta şi care reprezintă acronimul denumirii maghiare a acestui festival. Sperăm să fie un test pe care îl vor susţine cu succes în fiecare an organizatorii acestui festival, sub privirile atente ale publicului spectator.

Aşadar, ieri s-a dat startul maratonului teatral ce urmează să se desfăşoare timp de opt zile şi la care sunt invitaţi toţi iubitorii de cultură. S-a debutat cu un moment solemn în care publicul din foaierul teatrului a ascultat în premieră imnul oficial al festivalului, compus de Cári Tibor. Cei care au bătut cele trei gonguri de început au fost Balázs Attila, directorul Teatrul Maghiar şi principalul amfitrion al festivalului, asistat de oficialităţile din oraş, cu sprijinul cărora a fost posibilă organizarea acestui eveniment.

Şi cum se obişnuieşte ca orice deschidere a unui festival de teatru să se facă printr-un spectacol, trupa teatrului gazdă a jucat în premieră spectacolul „Prometeu”. O reprezentaţie din care n-au lipsit ingredientele de bază pentru o abordare inedită a mitului antic: mişcarea scenică, complexă şi sugestivă, muzica, ce oscila între ritmurile infernale ale stilului metal şi acordurile psihedelice ale pieselor instrumentale, dar şi scenografia realizată în stil constructivist, care întregea tabloul, ce comportă o mare încărcătură simbolică.

Să privim dincolo de destinul tragic la care a fost supus acest binefăcător al oamenilor. Să credem că inspiraţia, originalitatea, pasiunea şi forţa creatoare se vor regenera neîntrerupt, în pofida crizelor de tot felul ce ni le ciugulesc şi ni le spulberă în fiecare zi. Să ne concentrăm atenţia asupra celei mai bune părţi a corpului uman, –  partea delicioasă – cum se spune în piesă, adică a… ficatului. Nu de alta, dar pentru spectacolele, concertele şi petrecerile ce se vor ţine lanţ în fiecare seară, chiar e nevoie de ficat prometeic!

Ciprian Cozaru

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” organizează cea de-a treia ediţie a Festivalul Euroregional de Teatru din Timişoara (TESZT). Prima ediţie a acestui festival a avut loc în 2007, iar cea de-a doua în 2008, cu prilejul aniversării a 55 de ani de la înfiinţarea Teatrului Maghiar din Timişoara. Evenimentul are ca scopuri principale promovarea multiculturalităţii şi consolidarea legăturilor dintre teatrele din regiune prin continuarea tradiţiei începute în urmă cu doi ani.

Anul acesta, TESZT se va desfăşura în perioada 22 – 29 mai, având în program spectacole mai numeroase decât în anii precedenţi. Dorind să lărgească repertoriul festivalului, pe lângă spectacolele în limba română şi maghiară, organizatorii au inclus în program şi producţii în limba sârbă, engleză şi germană şi, de asemenea, reprezentaţii pentru copiii. Toate acestea vor avea loc timp de opt zile, în incinta Teatrului „Csiky Gergely”, în Sala Mare, repectiv în Sala Studio.

Trupa Teatrului Maghiar deschide festivalul cu producţia Prometeu, ultima premieră a acestei stagiuni, un spectacol-mişcare montat de Katona Gábor. După premiera teatrului gazdă vor urma producţiile invitaţilor la festival: Teatrul German de Stat Timişoara, Teatrul Kosztolányi Dezső şi Teatrul Popular din Subotica, Teatrul Jókai din judeţul Békés, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad,  Teatrul din Novi Sad, Teatrul „Atelie 313” din Sofia şi Teatrul „Jászai Mari” din Tatabánya.

Serbia va fi reprezentată în cadrul festivalului de Teatrul „Kosztolányi Dezső” şi Teatrul Popular din Subotica, respectiv Teatrul din Novi Sad, cu spectacolele Brecht – The hardcore machine (r. Urbán András), Jess Borgeson, Adam Long, Daniel Singer: Operele complete ale lui Wllm Shkspr (r. Kokan Mladenović), Müller Péter − Seress Rezső: Gloomy Sunday (r. Kovács Frigyes), Domonkos István: Primăvară (r. Táborosi Margaréta) şi J.B. Molière: Mizantropul (r. Anca Bradu). Teatrul „Jókai” din judeţul Békés, Ungaria va fi prezentă cu producţia Măcriş, cartofi prăjiţi de Egressy Zoltán, în regia lui Koleszár Bazil Péter, iar trupa Teatrului „Jászai Mari” din Tatabánya va încânta publicul cu spectacolul Ungurul pe Lună de Tasnádi István, pus în scenă de Árkosi Árpád. Anul acesta programul TESZT include şi o producţie bulgară, un spectacol al Teatrului „Atelie 313” din Sofia: Sfârşit de noiembrie, în regia lui Rumen Gavanozov.

Alături de teatrele invitate de peste hotare, la Festivalul Euroregional de Teatru de la Timişoara va participa şi Teatrul German de Stat din Timişoara, cu cel mai recent spectacol al său, Cântăreaţa cheală, de Eugène Ionesco, pus în scenă de regizorul Alexandru Dabija. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad va prezenta spectacolul Decalog, regizat de Laurian Oniga. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” va fi prezent cu următoarele spectacole: Prometeu (r. Katona Gábor), Cotton wool (r. Barabás Olga), Hänsel şi Gretel (r. Carmen Mărginean) şi Amor omnia (r. Peter Pashov şi Zheni Pashova).